Apelul nostru



Dragi prieteni,

Cu permisiunea dvs. va prezentăm propunerea noastră, Apelul umanitar, detalii, scopul, obiectivele şi coordonatele Asociaţiei Caritabile “Humanitas Inimă de la Inimă” din municipiul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin. Cautăm urgent pentru acestea sponsori, donatori români şi străini pentru susţinerea, educarea, îngrijirea şi tratarea copiilor saraci şi abandonaţi, bătrânilor şi bolnavilor fără suport financiar şi material.

Suntem interesaţi în colaborarea cu dvs, vă invităm să veniţi în sprijinul nostru ca donator, sponsor şi colaborator. Puteţi deveni în orice moment membru sau chiar fondator al asociaţiei cu drepturi depline. Fundaţia poate achiziţiona din străinatate mărfuri şi bunuri de folosinţă îndelungată, inclusiv autoturisme beneficiind de facilitaţi, în colaborare cu Sponsorii şi Donatorii interesaţi.

Apelăm la bunavoinţa dvs. din considerente umanitare, omeneşti şi de solidaritate faţă de persoanele care suferă din motive obiective. Vă rugăm şi pe dumneavoastra să veniţi alături de noi pentru susţinerea activitaţii umanitare. Puteţi şi dvs. să contribuiţi pentru alinarea unor dureri care pot fi vindecate numai cu ajutorul oamenilor cu suflet bun care înţeleg ce înseamna suferinţa semenilor. Atât în România cât şi pretutindeni în lume există fiinţe umane care fără voia lor, se nasc şi trăiesc în condiţii inumane. Aceste fiinţe umane în nevoi, părăsite şi bolnave sunt ocrotite de Organizatiile NON-PROFIT, respectiv asociaţii umanitare. Potrivit legii ONG-urile nu au voie sa realizeze profit şi în aceste condiţii ele sunt finanţate de către sponsori, donatori şi oameni generoşi în mod benevol direct sau de către companiile acestora. Din aceste motive vă adresăm şi dvs. rugamintea şi vă invitam să veniţi în sprijinul fundaţiei noastre.

Activitatea Asociaţiei Caritabile “Humanitas Inimă de la Inimă” din municipiul Caransebeş este în domeniul social-medical-umanitar, prioritate având educarea, îngrijirea, tratarea şi întreţinerea copiilor săraci sau abandonaţi şi bolnavi fără mijloace materiale şi financiare, oameni care fără voia lor au un destin nefericit, se nasc şi traiesc în nevoi, sunt afectaţi de diferite boli, unele chiar incurabile. Mulţi dintre acestia sunt părăsiţi, lipsiţi de hrană, îmbrăcăminte, medicamente şi fără un acoperiş stabil. Fundaţia este preocupată permanent de susţinerea copiilor abandonaţi, adolescenţi, adulţi şi bătrânii săraci şi mulţi dintre aceştia bolnavi. Avem mai multe proiecte şi obiective la baza cărora stau activitaţiile sociale şi medicale destinate nevoiaşilor.

„Mai fericit este cel care dăruieşte, decât cel care primeşte!"

Va mulţumim,

Asociaţia Caritabilă “Humanitas Inimă de la Inimă” - Caransebeş

Un comentariu: