Zi de zi,alături de ei!


Încă de la începutul existenţei sale, Asociaţia Caritabilă “Humanitas Inimă de la Inimă” din municipiul Caransebes s-a implicat activ în mai multe acţiuni de ajutorare a semenilor.
Astfel, în anul 2005, reprezentanţii săi au fost la căminul de bătrâni din comuna Sacu. Cu această ocazie, persoanele de vârsta a 3-a au primit fiecare câte 500.000 de lei vechi şi au asistat la un spectacol folcloric susţinut de îndrăgiţii solişti şi instrumentişti ai Ansamblului “Doina Banatului”.


De asemenea, începând cu jumătatea anului 2005 şi continuând anul următor, au fost sprijinţi bătrânii defavorizaţi din municipiul Caransebeş cu diferite obiecte de uz casnic, mobilier, alimente şi aparatură electronică. Persoanele cu dizabilitaţi au primit diverse donaţii.


Sărbătorile de iarnă ale anului 2006 au prilejuit asociaţiei organizarea unui bal caritabil pentru elevii cu situaţie materială precară. Astfel, copiii orfani s-au putut bucura aşa cum se cuvine de venirea lui Moş Crăciun.În toamna anului 2007, Asociaţia caritabilă “Humanitas Inimă de la Inimă” s-a alăturat campaniei de strângere de ajutoare pentru sinistraţii din localitaţiile Moldovei care au avut serios de suferit de pe urma ploilor masive din vara. Astfel, membrii asociaţiei au decis să sprijine familile lovite de calamitaţi trimiţându-le acestora un autotren încarcat cu mobilier precum şi produse alimentare. În acest caz, campania a fost destinată ajutorării sinistraţilor din localitaţiile judeţelor Vaslui, Galaţi şi Bacău.


În luna decembrie a anului 2007, asociaţia a organizat un nou eveniment destinat strângerii de fonduri pentru cei mici şi săraci din urbea de pe Timiş şi Sebeş. Iniţiatorii au dorit ca prin aceasta acţiune să le aducă un strop de bucurie copiilor nevoiaşi oferindu-le diverse cadouri din partea lui Moş Craciun.



Totodată, Asociaţia caritabilă “Inimă de la Inima” din Caransebeş s-a implicat şi pentru organizarea unui prânz cald la care au fost invitaţi să ia parte peste 60 de copilaşi cu o situatie materială precară.
Copilaşii au apreciat initiativa asociaţiei, mai ales că unii dintre ei nu sperau să se mai întâlnească cu tradiţionalul Moş. Cei mici au fost foarte bucuroşi să descopere în punga-cadou primită dulciuri, rechizite scolare, îmbracaminte, încălţaminte, băuturi răcoritoare, jucării şi fructe iar pe chipul lor a aparut imediat şi zâmbetul.


In ultima zi a anului 2007, asociaţia a organizat un nou eveniment destinat strângerii de fonduri pentru cei suferinzi şi care datorită problemelor de sănătate pe care le au sunt nevoiţi să îşi petreacă internaţi în spital Sărbătorile de Iarnă. Prin această acţiune, iniţiatorii au dorit să arate ca nu i-au uitat nici pe bolnavii de la secţia Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. În acest caz, cei greu încercaţi de soartă au primit pungi cadou conţinând dulciuri, fructe, băuturi racoritoare, articole de îmbrăcăminte, cosmetice, alimente dar şi unele preparate specifice Sărbătorilor precum cozonacul.




În cursul anului 2008, asociaţia a demerat o nouă campanie de strângere de fonduri pentru 2 copii care au nevoie urgentă de o operaţie la ochi pentru ca sufera de cataractă. Cei mici, Alisia Carolina în vârsta de 2 ani şi 5 luni şi Trandafir Raul în vârstă de 9 luni fac parte dintr-o familie foarte modestă din punct de vedere material care locuieşte in municipiul de pe Timis si Sebes intr-un imobil de pe strada Cetaţii. Mai mult de atât, fetiţa suferă şi de un handicap locomotor care o face sa nu poată a se deplasa.

Prin urmare, membrii asociaţiei i-au oferit familiei nevoiaşe pungi-cadou conţinând articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie şi produse alimentare. De menţionat că şi în trecut, Asociaţia caritabilă “Humanitas Inimă de la Inimă” a fost aproape de familia Radu-Cega donându-le un frigider, mobilier precum şi alte articole vestimentare şi alimente.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu